50 de lucruri despre mine dupa 3 ani

 

 Au trecut peste 3 ani de când am scris un articol în care v-am spus 50 de lucruri despre mine (dacă vreți să citiți articolul vechi, vă las aici un link: 50 de lucruri despre mine). Mare parte din aceste lucruri s-au schimbat, deci m-am decis să aduc lista la zi. În următoarele rânduri vă spun 50 de lucruri despre mine.

 

1. Am 18 ani.

2. Culoarea mea preferată este roșu. Non-culoarea mea preferată este negru. Am totuși o slăbiciune pentru turcoaz și gri.

3. Filmul meu preferat este Închisoarea îngerilor (The Shawshank redemption).

4. Nu am o carte preferată (nu pot alege doar una).

5. Genul meu preferat de cărți este fantezie. Nimic nu se compară cu o lume unde imposibilul e posibil, dar adaugă faptul că această lume se află în mâinile tale și wow.

6. Materia mea preferată este engleza.

7. Activitatea mea preferată este cititul.

8. Am o colecție de cărți de Tarot și cărți de Oracol pe care le știu folosi.

9. Nu spun cu mâna pe inimă că există lucruri paranormale/supranaturale (fantome, zâne, sirene..etc), dar prefer să îmi țin mintea cât mai deschisă și să nu le neg existența. Nu am nimic de pierdut dacă există sau nu. Dar îmi place să cred că există puțină magie în lume.

10. Mi se pare că sistemul de educație are foarte multe minusuri, concentrându-se strict pe cantitate și nu pe calitate (mai ales cu noile propuneri ale Ministrului). Înțeleg că românii se mândresc cu numărul de lucruri pe care le cunosc, dar este copleșitor să ți se bage pe gât atât de multă informație în 12 ani. Ai o viață întreagă să îți formezi cultură generală. Școala ar trebui să ne ghideze, nu să ne forțeze să memorăm informații inutile pe care vom ajunge să le uităm. Avem nevoie de cultură generală, de acord, dar nu trebuie să fim o enciclopedie ambulantă. Suntem numai oameni. Plus nu trebuie să uităm că trăim în era tehnologiei și orice informație e la un click distanță. Nu ar trebui să ne fie rușine că nu știm ceva și nu ar trebui să ne fie rușine că trebuie să căutăm o informație online. În concluzie, nu sunt de acord cu volumul mare de informații care este predat în școlile din România sau cu modul în care suntem învățați că trebuie să știm tot, pentru că dacă nu știm, suntem inferiori. Este pur și simplu greșit. Și să nu uităm că există mai multe tipuri de inteligență, nu doar logico-matematică și lingvistică (cele care sunt apreciate în școli. După cum a spus Albert Einstein: „Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va trăi toată viața cu impresia că nu este deștept”)

11. Sunt dezordonată, dar organizată. Mi se întâmplă foarte rar să pierd ceva, ceea ce este surprinzător având în vedere că locul în care îmi desfășor activitatea este dezordonat. Un mediu dezordonat mă ajută să mă concentrez mai bine. Asta nu înseamnă că nu fac curat din când în când. Dacă îmi permiteți, chiar mă descurc foarte bine să fac curățenie, dar nu îmi place faptul că își pierde camera din personalitate dacă totul este ca într-o pagină de revistă.

12. Perioada mea preferată este noaptea. Aș prefera să dorm toată ziua și să funcționez doar noaptea. E atât de liniște, aerul e diferit și mă simt în siguranță.

13. Am mai multe citate preferate. Unul dintre ele este din Colț Alb: "Învățase să râdă". Mi se pare atât de simplu, dar cu un mesaj puternic. Timpul verbului sugerează că personajul nu știa să râdă înainte, dar a reușit să învețe. Mi se pare că este un citat care ne poate aminti că putem găsi fericirea indiferent cât de imposibil pare. Un alt citat care îmi place este de la Chris Colfer "I've tried being other people and myself suits me the best" (Am încercat să fiu ca alte persoane, dar eu însumi sunt cel mai potrivit pentru mine). Traducerea e foarte proastă, pentru că e greu să traduc în română și să aibă sens. Ideea e: nu încerca să fii altcineva, ești perfect așa cum ești. Ești cine ești cu un motiv și altă personalitate pur și simplu nu ți s-ar potrivi. Ai trăi în minciună dacă ai încerca să te dai drept cineva sau ceva ce nu ești și o viață trăită în minciună, nu e o viață care merită trăită. Ultimul citat este un verset din Biblie (în timpul liber îmi place să citesc versete din Biblie, pot să fie folositoare și unele sunt chiar drăguțe). Romani 13:10- "Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii". Nu cred că este nevoie de explicații. Iubirea e un lucru bun și toți avem datoria de a umple lumea cu iubire și nu cu ură. Ura face rău și ne urâțește sufletul, dar iubirea este un dar de sus, pe care putem la rândul nostru să îl dăruim în fiecare zi.

14. Actorul (și scriitorul) meu preferat este Chris Colfer.

15. Am trei plante care sunt copilașii mei. Uneori uit să le ud. Nu sunt cea mai bună mamă. Încă plantele mele sunt în viață, deci bănuiesc că nu sunt cea mai rea. (Sunt plante suculente, rezistă mult fără apă.)

16. Ascult aproape orice tip de muzică, de la country, la populară, la muzică de petrecere, la pop, la rock, la rap, la melodii din musicaluri, la coveruri..etc

17. Îmi place să îmi vopsesc părul în culori neobișnuite. De când am fost mică am vrut să îmi vopsesc părul în culori precum roz, albastru, mov și în sfârșit am avut ocazia. Multă lume a zis că voi regreta această decizie, dar încă nu s-a întâmplat și o consider una din cele mai bune decizii pe care le-am luat.

18. Îmi place să desenez, pictez, sculptez, colorez și să fac lucru manual.

19. Am două moduri când vine vorba de făcut lucruri, ori mă plictisesc foarte repede, ori pot face același lucru ore în șir. Nu există cale de mijloc.

20. Mă supăr repede, dar îmi trece la fel de repede. Nu îmi place să țin ură pe oameni, mi se pare o risipă de energie.

21. Sunt cea mai fericită când scriu sau citesc. În luna octombrie am început să scriu o poveste și am reușit să scriu destul de mult din ea și am fost extrem de fericită, din păcate din cauza școlii nu am mai avut timp să scriu și acum mi-am pierdut motivația. Nu îmi place să dau vina pe școală, dar am fost așa obosită în decembrie încât nu am mai putut face nimic. Iar despre citit am mai vorbit, când citesc, pur și simplu intru cu tot sufletul în carte.

22. Nu știu la ce facultate vreau să dau. Nu știu ce vreau să fac mai departe și nu vreau să mă decid acum. Oricum, o să dau la psihologie, pentru că este singura care îmi stârnește măcar puțin interesul.

23. Oscilez între a avea prea multă încredere în mine sau zero încredere în mine.

24. Mi-e frică de ace, sânge și foc (deși ușor, ușor încerc să lupt cu aceste frici).

25. Un mesaj pentru mine de acum 5 ani ar fi: Bucură-te de fiecare clipă pentru că o trăiești o singură dată. Enjoy the ride and make memories (bucură-te de călătorie și fă-ți amintiri). Și indiferent ce cred alții, fii tu.

26. Lucrul care îmi place cel mai mult la mine e mintea mea. Este un loc în care nu mulți ar avea curaj să intre, dar pentru mine este un loc frumos. Cred că descrierea perfectă ar fi Wonderland (Țara minunilor (din Alice în țara minunilor)). E o lume întreagă acolo sus. Avem o doză de nebunie (suficient cât să păstrăm lucrurile interesante), inteligență (dacă îmi permiteți un moment în care să mă laud), acceptare (ești în siguranță să fii cine vrei când ești în jurul meu), iubire (pentru persoane, animale, artă..etc), imaginație (în mintea mea, există orice și nimic nu e imposibil), anxietate (nu știu cine a chemat anxietatea, dar și-a propus să rămână, eh, parte din mine și aia), creativitate (locul unde mi se nasc ideile), pasiune (am multe lucruri de care sunt pasionată și tot ce fac și iese bine, o fac cu ajutorul pasiunii), obsesie (nu vreau să recunosc, dar am și eu câteva fixații, nimic care să mă rănească, niște cărți și personaje), un colțișor care aparține unui copil de 5 ani ( este important să ținem copilul din noi în viața) și ușa aia din colțul ăla întunecat, închisă cu mai multe lacăte și lanțuri (dar nu intrăm acolo, lucruri rele se întâmplă acolo *zâmbet malefic* , eh, toată lumea are un colțișor întunecat).

27. Uneori dau drumul la muzică și dansez. Condiția e să fie muzică ritmată și care să îmi dea o stare bună. Pentru câteva minute mă opresc și doar dansez (acum dacă mă prefac că fac parte dintr-un montaj, dintr-un videoclip muzical sau dintr-un intro, ei bine, nu puteți demonstra nimic). E un mod bun de a scăpa de stres și 100% vă ridică starea de spirit. Recomand!

28. Sunt o persoană destul de veselă, mereu găsesc ceva care să mă facă să zâmbesc. Principala sursă de nefericire din viața mea e școala (bănuiesc că există lucruri mai rele pentru care să fii trist, deci nu o duc așa rău). Nu cred că puteți înțelege cât de mult urăsc locul acela și cât de mult aștept să termin liceul.

29. Am niște problemuțe la scris. Nu cred că e ceva serios, dar uneori îmi este foarte greu să îmi dau seama cum să scriu anumite cuvinte și indiferent de câte ori le caut și le repet, nu le pot reține. Nu am fost niciodată bună la scris (ironic, nu?), dar a devenit mai rău de când am început să îmi desfășor activitatea în engleză. Poate e normal să stai să te gândești la unele cuvinte (sau la ortografie) sau poate e doar perfecționismul din mine care vrea să se asigure că tot e scris cum trebuie, dar nu aș putea să vă spun.

30. Îmi place să caut informații și să aflu lucruri noi. Dacă nu știu ceva, dau o căutare rapidă pe internet și aflu. În mare parte sunt o creatură curioasă.

31. Fructele mele preferate sunt strugurii.

32. Când vine vroba de proveniența vieții/existenței, cred în mai multe teorii, din simplul motiv că sunt foarte similare și din cauză că nu este obligatoriu să fie o singură variantă corectă. Cred în Dumnezeu (o putere superioară care are grijă de noi), cred în evoluție (doar dacă ne uităm la ultimii 20 ani este evident că am evoluat, deci evoluția există. Și mai ales acum cu virusul, se poate observa perfect cum o formă de viață se adaptează la mediu și evoluează), în reîncarnare (simt că trăim mai multe vieți, într-un mod sau altul, chiar dacă le trăim într-un univers paralel), în energii (suntem conectați și parte dintr-un tot unitar, există energie care ne leagă), în soartă (unele lucruri se întâmplă cu un scop, nu sunt convinsă că avem un destin bătut în piatră, dar cred că există lucruri pe care nu le putem evita), în legea atracției, karma și altele. Aș putea vorbi toată ziua despre asta.

33. Chiar dacă nu am trăit atunci, urăsc perioada comunistă. Nu zic că nu a avut părți bune (acordarea dreptului de vot al tuturor femeilor cu vârsta peste 18 ani pentru prima dată în România (înainte doar femeile cu vârsta de peste 30 de ani, care aveau studii au avut dreptul la vot, conform Constituției din 1938, dar acestea erau puține, deoarece femeile nu beneficiau de educație și doar doamnele din înalta societate aveau șansa să facă școală) locuri de muncă, s-au construit drumuri/clădiri), dar a avut mai multe părți rele. În primul rând, partidul a fost creat pe o minciună, se promitea egalitate și o viață mai bună, se dorea putere și exploatare; Închisorile comuniste în care se întâmplă lucruri oribile, verificați Experimentul de la Pitești și vedeți prin ce au trecut oamenii aceia (în mare parte studenți pedepsiți pentru nimic, experimentul dorind să îi reprogrameze și aducă de partea partidului, în timp ce le distrug încrederea în ceilalți oameni, credința, în timp ce le iau speranța și le distrug corpurile și mințile pentru totdeauna). Lipsa de drepturi și libertăți. Imposibilitate de a te informa sau călători în alte țări (când a fost explozia de la Cernobîl s-a ținut totul secret și oamenilor li s-au dat pastile cu iod fără să li se spună de ce. Dezastrul putea distruge (și a distrus) mii de vieți, dar dacă se recunoștea greșeala, însemna că partidul a făcut ceva greșit, iar partidul nu greșește). Dorința de a te face să te îndoiești de aproapele tău (oricine putea să te pârască securiștilor). Închiderea oamenilor de cultură și a preoților. Cenzura. Oamenii nu au avut dreptul la opini. Și toată faza cu: averea și munca ta de o viață nu mai sunt acum ale tale, ci aparțin statului? (confiscarea proprietății private; „În România, Partidul Comunist Român a desfășurat în perioada 1949–1962 procesul de colectivizare, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat.”-Wikipedia) Um, ceva nu-i în regulă aici. Și aș putea continua toată ziua. Nu cred că niște drumuri merită așa multe vieți distruse și nedreptăți, dar asta este părerea mea. (Nu vreți să avem discuția asta, ajung să urlu până la final, deși vă voi respecta opinia, oricare ar fi aceea).

34. Creatura mea mitologică preferată e Medusa. Nu știam foarte multe informații despre ea până când mi-am făcut un pachet de cărți de Oracol cu creaturi fantastice și am căutat informații. Am găsit mai multe variante ale legendei, dar una în principal mi-a atras atenția. Pentru cei care nu știu, Medusa este o creatură din mitologia greacă. Apare ca o femeie, cu șerpi în loc de păr, care are capacitatea de a transforma oameni care o privesc în piatră. Povestea care mi-a atras atenția mie, sună așa: Medusa era preoteasa la templul zeiței Atena (zeița înțelepciunii). Aceasta era o tânără foarte frumoasă. Într-o zi, Poseidon (zeul mărilor/apelor) a forțat-o să întrețină relații cu el în templul zeiței. Atena a fost atât de furioasă încât a transformat-o pe Medusa într-o creatură oribilă cu șerpi în loc de păr. Legenda spune că Medusa a trăit singură pe o insulă până cand Perseu a ucis-o prin decapitare. Motivul pentru care îmi place această legendă în locul celeilalte este simplu. Luăm o creatură considerată monstruoasă și încercăm să vedem povestea din perspectiva ei. Medusa e victima în povestea aceasta, fiind o tânără care a fost prinsă la mijlocul neînțelegerilor dintre zei. Ea este cea care suferă consecințele, dar tot ea este cea judecată de toți și numită groaznică și monstruoasă. (Legenda cealaltă spune că Medusa s-a îndragostit de zeul apelor și el de ea. Cei doi au decis să se întalnească în templul zeiței Atena. Surorile Medusei au ajutat-o să intre în templu, iar Atena le-a transformat pe toate 3 în aceste creaturi cu șerpi în loc de păr, care transformau pe oricine le privea în piatră. Cele trei au devenit cele 3 gorgone. Bineînțeles și această legendă variază). Mi se pare important să analizăm fiecare unghi/perspectivă al/a unei povești. De multe ori ascultăm o singură variantă a unei povești și ne formăm opinii greșite bazate pe informații false sau modificate (Toată faza cu: "Istoria este scrisă de învingători"-Winston Churchill sau "O mare piedică în calea progresului e faptul că oamenii nu-i ascultă pe cei care vorbesc prudent, ci pe cei care vorbesc mai tare.” — Arthur Schopenhauer). Multele variante ale legendei, dovedesc importanța unghiului din care privim o situație. Azi Medusa e un simbol pentru feminism. Nu știu dacă legenda este cea corectă (există mai multe variante și interpretări), dar varianta aceasta mi-a plăcut.

35. Articolele mele vestimentare preferate sunt pantofii. Nu îmi pasă prea mult de haine sau accesorii, dar când vine vorba de pantofi, pur și simplu, sunt o altă persoană. Ador pantofii.

36. Îmi doresc să las ceva în urma mea. Nu știu ce, dar vreau să fac o diferență, oricât de mică.

37. Nu mai am răbdare la seriale sau filme. Cred că pur și simplu nu mai pot găsi ceva care să mi se pară interesant. Sau filmele și seriale sunt pur și simplu mai puțin impresionante decât o carte.

38. 3 lucruri care mă fac fericită: 1. Oamenii de treabă. Mi s-a întâmplat de curând să merg cu mama la cumpărături și am dat de cel mai simpatic taximetrist. Un om așa cumsecade. Pur și simplu mi-a făcut ziua mai bună. 2. Când oamenii se acceptă între ei și își oferă susținere. Suntem toți parte din lumea asta, indiferent de rasă, culoarea pielii, religie, sexualitate, gen, profesie, statut social...etc, deci, nu înțeleg de ce nu putem pur și simplu să ne acceptăm indiferent de diferențe. Suntem oameni, avem mai multe lucruri în comun decât credem. Nu avem niciun motiv să ne urâm între noi. 3. Când pot face oamenii să râdă sau zâmbească. Am zis deja că vreau să las ceva în urma mea, dar dacă nu o să pot face asta, vreau măcar să știu că am reușit să fac oamenii să zâmbească în drumul meu.

39. Știu să înot și am învățat destul de repede cum. Până anul trecut nu am fost vreodată la un bazin care să nu aparțină de un hotel. Când mergeam la mare, mereu alegeam un hotel cu piscină și acolo tata mă învăța cum să înot. În fiecare an îmi aduceam aminte ce am învățat cu un an înainte și acum pot să spun că mă descurc să nu mor. Deși îmi place să înot doar cu capul sub apă. Și îmi place să mă scufund.

40. Nu îmi place să mă machiez. Singurele produse de make-up care îmi plac sunt rujul și corectorul. Sunt și singurele pe care le știu folosi. Pur și simplu nu îmi place cum îmi sta cu machiaj.

41. Anul trecut am încercat pentru prima dată să meditez și pentru câteva luni m-a ajutat foarte mult. Apoi a început clasa a 12-a și sunt atat de stresată încât nu mă pot concentra pe relaxare. (Asta spune multe despre viața mea)

42. Îmi beau cafeaua cu zahăr și mult lapte. Aș putea să spun, de fapt, că îmi beau laptele cu un shot de espresso și o linguriță jumate de zahăr. Cred că e ilegal să pui atât de mult lapte în cafea.

43. Îmi este foarte greu să iau decizii. Și parcă devine din ce în ce mai greu pe zi ce trece.

44. Cel mai prost obicei al meu este amânatul lucrurilor până când ajung să regret că nu le-am făcut mai repede, dar deja fapta este consumată și oricât vreau nu mai pot da timpul înapoi. De exemplu: ce fac acum. Mâine am școală și în loc să îmi iau cele 5 ore de somn, scriu asta, pentru că dimineață am test la mate și nu vreau să mă trezesc într-o lume unde am un test la mate (update: m-am descurcat okay la test). De asemenea, dintr-o dată totul este de o mie de ori mai interesant decât a fost toată ziua.

45. Poate am o gândire idealistică, dar cred că lumea este un loc minunat sau ar avea potențialul de a fi, dacă oamenii nu s-ar lăsa controlați de frică. Este instinctual, nu e vina nimănui, dar dacă am trece peste frică, am trăi într-o lume mai bună. Nu are sens? Oamenii vor bani și sunt dispuși să facă orice pentru a-i obține, deoarece se tem că fără ei nu vor avea un loc unde să locuiască, nu vor avea ce mânca, nu vor avea cu ce să se îmbrace (mentalitatea aceasta este cultivată din copilărie). Egoismul e născut din frică. Îți dorești să ai cât mai multe, nu pentru că le vrei sau ai nevoie de ele, ci pentru că îți este frică de ce se întâmplă dacă nu le ai (unii oameni ajungând să își bazeze toată personalitatea pe ce au, în loc de cine sunt. Din cauza faptului că se tem că nu ar fi destul fără obiecte, iar apoi vor din ce în ce mai multe, pentru că fără lucruri, cine sunt ei? Nu își pot permite să le piardă, pentru că s-ar pierde pe ei). Oamenii nu-și acceptă diferențele pentru că neexperimentând un lucru, nu ai cum să îl înțelegi, iar instinctual oamenii se tem de ce nu pot înțelege, pentru că ceva ce nu înțelegi îți este necunoscut, iar oamenii se tem de necunoscut pentru că necunoscutul le-a rănit strămoșii. Oamenii vor putere, pentru că le este frică de ce li se va întâmpla dacă altcineva are puterea. Și dacă stăm să analizăm, vom vedea că multe minusuri ale ființei umane sunt rezultatele fricii. Bineînțeles, peste frică se poate trece. Dacă înțelegi că relațiile cu oamenii pot să fie un drum mai sigur spre o viață împlinită decât adunatul de averi care pot dispărea într-o clipă. Dacă înveți, necunoscutul nu mai e atât de înfricoșător, ba chiar îți devine un spațiu sacru unde poți crește și în care te poți dezvolta; necunoscutul nu trebuie să ne sperie, ci trebuie să ne trezească curiozitatea.

46. Dacă aș putea da timpul înapoi pentru a schimba un lucru din viața mea, nu aș face-o. Nu am făcut mereu alegerea bună, sunt momente în care am fost tristă, sunt lucruri care nu îmi convin, dar s-au întâmplat, cu toate acestea, nu aș schimba nimic. Îmi place cine sunt și ce am devenit, mă consider un om decent și nu am motive să schimb cele întâmplate. Sunt împăcată cu tot ce a fost.

47. În ciuda a ce mulți oameni ar zice despre mine, sunt o persoană destul de pozitivă. Este adevărat însă, că în momentul în care se întâmplă ceva sau înainte de ceva, văd doar părțile rele, doar ce ar putea merge prost, dar nu e negativitate, ci doar anxietate. Privind în spate la întâmplările din viața mea, le văd ca întâmplări pozitive. Am ajuns la concluzia că nu am regrete.

48. Am 5 persoane în viața mea pe care le consider prietene. Cu una dintre ele mă știu de la 6 ani și încă suntem prietene bune. Cu una din ele ma cunosc de 11 ani și suntem prietene de 9 ani. Și pe celelalte 3 le-am cunoscut în liceu și sunt motivul pentru care nu regret că am ales liceul pe care l-am ales. Toate 5 sunt persoane care și-au dovedit prietenia față de mine din nou și din nou, fără să le cer asta vreodată. Chiar dacă mai avem neînțelegeri, țin la ele enorm și sunt foarte norocoasă că le am în viața mea. (Hai să vedem care dintre ele ajunge până aici în articolul meu. Dacă ești una din cele 5 (știți voi care sunteți), trimite pe messenger un emoji cu o portocală.)

49. Un lucru pe care vreau să îl fac măcar o dată înainte să mor este să scriu o carte. Dacă aș putea să o am publicată ar fi un vis devenit realitate.

50. În urmă cu 3 ani mi-am făcut un blog, care a început ca un blog despre filme și seriale și s-a transformat într-un spațiu unde îmi pot împărtăși gândurile și părerile și unde îmi pot lăsa creativitate să zboare. Vă mulțumesc din suflet pentru ultimii 3 ani în care ați fost alături de mine pe acest blog, sper că a fost la fel de plăcut pentru voi, precum a fost pentru mine.

 

P.s: Putem vorbi foarte repede despre ce se întâmplă în România? În ultimul articol vorbeam fictiv despre o incidență de 20 la mie și acum in Cluj ne apropiem de 40. În ciuda acestui fapt, toată lumea se preface că nimic nu se întâmplă. Școlile încă mai funcționează, deși ar fi trebuit să intrăm în online (Gradul de ocupare al paturilor de spital, care este în primul rând cel mai stupid mod de a determina dacă școlile dintr-un județ ar trebui să intre în online sau nu, ar fi trecut în Cluj de 75%, dar s-au mai adus paturi. Nu sunt medic sau ceva, dar se riscă formarea unui focar și epuizarea medicilor cu ce scop? Și da, veți spune, este nevoie de paturi dacă cazurile continuă să crească și sunt de acord. Dar dacă am băga niște restricții mai stricte pentru câteva săptămâni s-ar putea evita aceste cazuri. Și da, un lucru care s-ar putea face este închiderea școlilor. A zis și ministrul, s-a pierdut o grămadă în ultimii 2 ani, deci ce mai contează câteva săptămâni? (deși nu cred că s-a pierdut chiar atât de mult precum ne place să credem și nici situația nu este atât de tragică precum o facem să pară. Există lucruri mai tragice decât faptul că nu am studiat Moromeții. De exemplu, sutele de oameni internați în spitale din cauză că nu se bagă restricții.) E niște materie care ori poate fi recuperată (pentru cei mici) sau pur și simplu nu are relevanță (pentru cei mari). Adică, e viața oamenilor în joc. Din păcate elevii folosesc mijloace de transport în comun, unde riscul de infectare este mare, apoi stau în clase cu 30 de persoane, care la rândul lor au intrat în contact cu alți oameni și uite așa este foarte ușor de transmis virusul de la unul la altul). Tot mai mulți colegi și profesori se infectează și nu știu ce simt alții, dar eu nu mă simt în siguranță. Mă spăl pe mâini și mă dezinfectez în fiecare pauză, nu îmi dau masca jos și deja devin paranoică. Am început să mă obișnuiesc cu ideea că voi lua virusul eventual și că este inevitabil la acest punct, dar de ce trebuie să se ajungă la asta? Jur că nu pot înțelege. Nu știu ce se câștigă dacă ajungem toți să ne îmbolnăvim. Sper că orgoliul ministrului este în siguranță, pentru că elevii de care îi pasă lui așa mult și pentru care ține deschise școlile, nu sunt. (De asemenea, carantina s-a redus la 5 zile? Eu zic că mai bine venim la școală și dacă suntem infectați, că nu mai e relevant la acest punct. Și faptul că ne comparăm cu țările din afară care au buget și condiții în timp ce în România mai există școli fără încălzire, cu baie în fundul curții sau care au clădiri atât de deteriorate încât sunt pe cale să se prăbușească pe elevi, mi se pare penibil. Efectiv e o bătaie de joc și lucrul trist, mor oameni, dar nu pare să îi pese cuiva. Am mai zis-o în celălalt articol și o zic din nou, și mie mi s-a luat de prostia asta și eu m-am plictisit, dar nu scăpăm de problemă dacă ne prefacem că nu există. Imaginați-vă că aveți un cuțit înfipt în picior, în ciuda dureri, în ciuda disconfortului, în ciuda pierderii de sânge, încercați să vă trăiți viața cât mai "normal". Poate te vei putea preface o vreme, poate vei lupta cu durerea pentru o vreme, dar la finalul zilei, încă vei avea un cuțit înfipt in picior, nu a dispărut doar pentru că tu ai trăit "normal" și ai ignorat problema. La finalul zilei ai 2 alegeri: 1. Continui să trăiești cu acel cuțit, riscând să îți pierzi piciorul sau chiar viața din cauza unei infecții sau pentru că ai pierdut prea mult sange, sau 2. Mergi la medic și îți rezolvi problema, iei măsuri, te odihnești, te vindeci, mergi la fizioterapie dacă e nevoie, apoi începi să găsești un nou normal. Cu cât trăiești mai mult în ignoranță, cu atât îți scad șansele să ajungi pe bune la "normalitate", exact la fel e și cu virusul. Nu ne putem preface că nu există doar pentru că e mai ușor. Din păcate există și încă provoacă victime și asta ar trebui să fie destul ca să ne spună că pericolul nu a trecut încă. Dar din nou, nu sunt medic, nu am pregătirea necesară care să mă lase să îmi dau cu părerea).

 

P.s: Probabil ați observat că mi-a luat ceva să postez acest articol, dar de când l-am postat pe ultimul am lucrat la acesta. Am spus că îmi voi lua timp să scriu fiecare articol și să mă concentrez pe calitate, în loc de cantitate. Sincer, am reușit să mă bucur mult mai mult de proces dacă mi-am luat timpul necesar să scriu și să editez. Sper să vă placă si vouă!

 O zi cât mai bună vă doresc și multă sănătate!